Deficientele fizice

Deficientele fizice reprezinta modificari ale organismului, care duc la tulburari in cresterea si dezvoltarea normala a corpului.

Cu toate ca acesta problema este una foarte importanta, multe pesoane trec cu vederea usoarele deviatii ale coloanei vertebrale, in special la copii, nestiind ca in timp se pot accentua foarte mult si pot duce la modificari ireversibile. Fiecare parinte trebuie sa observe atitudinea copilului sau, si in cazul unor suspiciuni legate de atitudinea corecta a corpului sa se prezinte la specialist (medicul ortoped).

Trebuie stiut ca pentru o modificare fizica descoperita din timpul copilariei exista sanse de ameliorare si chiar vindecare. Odata cu incheierea cresterii sansele scad si modificarile se vor accentua in timp ducand la probleme grave.

Din cauza ghiozdanului prea greu, a pozitiei deficitare in banca la scoala, la calculator, copii adopta posturi nu tocmai corecte. Se observa ridicarea unuia dintre umeri (poate duce in timp la aparitia scoliozei), aplecarea capului in fata si curbarea in spate a coloanei (cifoza), si multe alte deviatii care pot sa apara in timp.

Ne referim in special la copii, pentru ca la ei se poate interveni pentru a nu se accentua aceste modificari patologice, prin practicarea consecventa a unor exercitii fizice sub supravegherea kinetoterapeutului. La adult, modificarile odata instalate, se accentueaza in timp si duc la dureri foarte mari care se cronicizeaza si se amelioreaza greu.

Cauzele deficientelor fizice: predispozitii ereditare, boli cronice, atitudinea deficitara, lipsa de organizare a muncii si repausului, alimentatia neechilibrata, dormitul pe paturi necorespunzatoare, lipsa exercitiilor fizice (sedentarismul), mentinerea prelungita a unor pozitii fixe.

Deficientele fizice au influenta nefasta asupra organismului. De exemplu slabirea musculaturii spatelui si abdomenului duce la dureri in zona respectiva, constipatie, respiratie deficitara.

Deficientele fizice ce se pot ameliora prin kinetoterapie sunt :
– cifozele ;

* hiperlordozele ;
* scoliozele ;
* torticolis ;
* luxatia congenitala de sold ;
* deviatii ale genunchilor (genunchi in X-valg, in O-var, hiperextensie, flexie)
* picior plat, addus, valg….

Reclame

Lordozele

In mod normal coloana vertebrala prezinta trei curburi: doua curburi lordotice – una in zona cervicala si una in zona lombar – si o curbura cifotica in zona toracala.

Hiperlordoza reprezinta accentuarea curburii normale (in special in zona lombara). Poate fi doar o atitudine lordotica sau o accenuare a lordozei normale care este insotita si de alte modificari:

o bazinul inclinat anterior ;
o abdomenul proeminent in fata ;
o umerii trasi in spate.

Copiii nu prezinta dureri in cazul existentei acestor modificari si de aceea este de multe ori neglijata aceasta atitudine deficiara. Dar in timp, apar contracturi musculare si fixarea in pozitie deficitara a elementelor osoase, care duc la aparitia durerilor. Durerile sunt localizate in zona lombara, dar pot interesa si zona toraco-lombara. Pot interesa bazinul si zona fesiera si in timp sa iradieze catre membrul inferior (hernie de disc).