Lombalgiile – o problema reala

Tot mai multe persoane se plâng de dureri de spate. Aceste dureri au multe cauze, dar cea mai frecventă este datorată inactivităţii fizice. În timp, sedentarismul duce la scăderea masei musculare şi a tonusului muscular. Lipsa forţei musculare, în zona abdominală, duce la dureri în zona lombară.

Cu timpul apar modificări la nivelul coloanei vertebrale, în special lombare, ducând la tulburari de statică vertebrală, şi în final la afecţiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi: lombalgii cronice, hernii de disc, spondiloză, spondilolistezis, discartroză.

Bolile reumatice fac ravagii atât în rândul tinerilor, cât mai ales în rândul persoanelor vârstnice. Profilaxia (prevenirea) bolilor reumatice este, poate, cea mai importantă metodă de combatere a acestor afecţiuni.

Durerile de spate afectează aproape pe toata lumea în cursul vieţii. Se ştie că cea mai bună metodă de prevenire, dar şi de tratament, este exerciţiul fizic. Odata cu aparitia problemelor la nivelul coloanei vertebrale (indiferent care ar fi acestea), se recomanda kinetoterapia (gimnastica medicala sub supravegherea unui kinetoterapeut). Este important sa se efectueze exercitii specifice afectiunii si particularitatilor individuale.

Sindromul algo-funcţional lombar (lombalgia, discopatia, hernia de disc) reprezintă o boală artrozică. Artrozele sunt afecţiuni neinflamatorii ale articulaţiilor mobile, caracterizate prin deteriorarea şi abraziunea cartilajului articular, precum şi prin leziuni hipertrofice ale extremitaţilor osoase.

Artrozele se caracterizează clinic prin: dureri, deformări articulare şi impotenţă funcţională, iar radiologic prin: pensarea spaţiului articular, osteofitoză, osteoscleroză subcondrală, şi uneori, zone de osteoporoză. Artrozele sunt boli ale vârstei mijlocii şi înaintate, frecvenţa lor este mai mare peste vârsta de 40 ani, afectând egal ambele sexe, dar in ultima vreme afectarea este foarte mare in randul tinerilor. Boala face parte din grupa reumatismelor degenerative.

Leziunile degenerative ale coloanei vertebrale sunt extrem de frecvente deoarece coloana vertebrală este un ansamblu unitar, alcătuit din vertebre, solidarizate între ele printr-un sistem complex de articulaţii şi ligamente.
Procesele de uzură la nivelul coloanei vertebrale afectează atât discul intervertebral (discartroză), cât şi articulaţia interapofizară (artroza posterioară, artroza interspinoasă).

Discartroza este destul de precoce (chiar de la 10 ani), discul vertebral începând să prezinte unele semne de uzură la nivelul inelului fibros, care se fisurează ca urmare a leziunilor degenerative şi sub influenţa traumatismelor şi solicitărilor zilnice. Nucleul pulpos, pe de altă parte, se deshidratează, se alterează, se turteşte şi tinde să migreze prin fisurile inelului fibros. Discul diminuă în înălţime, iar materialul discal se poate deplasa anterior sau posterior, sau poate străbate şi platoul cartilaginos, făcându-şi loc în structura osoasă a corpului vertebral (hernia intrasomatică). În cazul discartrozei, la alterarea discală se asociază şi răsunetul osos: osteoscleroza platourilor vertebrale şi osteofitoza reacţională.

La nivelul coloanei lombare discurile cel mai frecvent afectate sunt: L4-L5 şi L5-S1. La aceste nivele, nucleul pulpos poate pătrunde printre fisurile inelului fibros şi rupând fibrele ligamentului longitudinal posterior poate comprima rădăcinile nervoase corespunzătoare. Aceasta este hernia de disc, care prin conflictul disco-radicular pe care îl determină, produce tabloul clinic de lombosciatică. Tot la acest nivel al coloanei vertebrale se pot întâlni alunecări vertebrale (spondilolistesis), consecinţe ale modificării deteriorative a arcului neural (spondilolisis).

Boala artrozică nu are o cauză cunoscută. Durerea lombară joasă, este o suferinţă frecventă ce determină incapacitate temporară de muncă şi are importante implicaţii sociale. Durerea lombara joasă poate fi acută sau cronică şi ea cuprinde

– durerea localizată în regiunea lombară (lombosacrată) numită lombalgie (lombosacralgie);
– durerea iradiată de-a lungul membrului inferior, pe traiectul nervului sciatic, numită lombosciatică.

Starea clinică a pacientului orientează kinetoterapia si tratamentul. Diferenţiem astfel patru perioade (după Sbenghe):

1. Perioada acută caracterizată prin dureri intense lombo-sacrate (cu sau fără iradiere). Bolnavul prezintă contractură lombară, cu sau fără blocadă, iar durerile nu se calmează nici în decubit.
2. Perioada subacută în care durerile se calmează în decubit, bolnavul se poate mişca în pat fără dureri, se poate deplasa pe distanţe mici şi poate sta pe scaun (un timp variabil) cu durere suportabilă, dacă nu-şi mobilizează coloana.
3. Perioada cronică în care bolnavul acuză dureri în ortostatism şi mers după o perioadă mai lungă, iar contracturile musculare paravertebrale pot fi prezente sau nu. Pacientul nu mai adoptă autoblocarea lombară antalgică deoarece durerile sunt moderate şi el poate să-şi mobilizeze coloana.
4. Perioada de remisie completă poate apărea între perioadele de boală evidente clinic. Ştiind că lombalgia are cauză mecanică, se admite că puseul dureros se poate repeta oricând.